Revenirea spectatorilor pe stadioane. Miniștrii Sănătății și Sportului pregătesc un ordin

Sportivii fac crampe musculare de obicei când fac brusc un efort foarte mare
Sportivii fac crampe musculare de obicei când fac brusc un efort foarte mare

Miniștrii Sănătății și Tineretului și Sportului s-au întâlnit luni, 8 februarie, ca să discute despre un ordin comun care să permită revenirea spectatorilor pe stadioane.

Miniștrii Sănătății și Tineretului și Sportului au discutat luni, 8 februarie, despre testarea sportivilor și revenirea spectatorilor pe stadioane.

”La sediul Ministerului Sănătății a avut loc astăzi o întâlnire la care au participat ministrul Sănătății, domnul Vlad Voiculescu, și ministrul Tineretului și Sportului, domnul Eduard Novak, alături de Subsecretarul de stat Cristian Ghiță, în scopul elaborării și emiterii unui nou ordin comun al celor două ministere. Au fost analizate și dezbătute următoarele teme:

1. Posibilitatea implementării unor proceduri mai rapide și mai puțin costisitoare pentru testarea sportivilor.

2. Necesitatea de a crea un cadru clar pentru revenirea spectatorilor la competițiile sportive, strict reglementat, astfel încât sănătatea participanților să nu fie pusă în pericol, precum și condițiile în care vom putea avea spectatori în tribune la meciurile din cadrul EURO 2020.

3. Informare asupra stadiului în care se află procesul de vaccinare a sportivilor din loturile naționale și olimpice”, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Tineretului și Sportului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2022 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt50
YesMy - smt4.1.0