Tratamentul injectabil cu anticorpi pentru COVID-19, o protecţie de cel puţin opt luni

Cocktailul de anticorpi Regeneron se administrează sub formă de picaturi. Foto: Pexels
Cocktailul de anticorpi Regeneron se administrează sub formă de picaturi. Foto: Pexels

Terapia cu anticorpi, REGEN-COV de a Regeneron Pharmaceuticals, pare a asigura imunitate pentru cel puțin opt luni. contra COVID.

Compania americană Regeneron Pharmaceuticals a anunţat luni că o singură doză a tratamentului său anti-COVID-19, ce constă într-un cocktail de anticorpi, a redus cu 81,6% riscul de a contracta această maladie în intervalul cuprins între a doua lună şi cea de-a opta lună după administrare, în cadrul unui studiu clinic de fază finală, arată surse citate de Agerpres.

Rezultatele studiului au arătat că această terapie cu anticorpi, denumită REGEN-COV, are potenţialul de a oferi o imunitate pe termen lung împotriva infecţiilor COVID-19, a declarat Myron Cohen, coordonatorul programelor de cercetare bazate pe anticorpi monoclonali din cadrul COVID Prevention Network, o structură sponsorizată de National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite.

O astfel de imunitate este deosebit de importantă pentru persoanele cu imunitate compromisă şi pentru cele care nu răspund la vaccinuri, au precizat reprezentanţii companiei Regeneron.

Anterior, această terapie a arătat că reduce cu 81,4% riscul de a contracta COVID-19 în prima lună după administrare.

În timpul perioadei de monitorizare de opt luni, nu au existat spitalizări cauzate de COVID-19 în grupul REGEN-COV, însă în grupul placebo au fost înregistrate şase spitalizări de acest timp, a informat compania Regeneron.

În luna iulie, agenţiile americane de reglementare a medicamentelor au extins autorizaţia acordată terapiei REGEN-COV, pentru ca ea să poată fi utilizată ca tratament preventiv pentru persoane care intră în contact cu indivizi infectaţi şi pentru cei cu risc sporit în urma expunerii prelungite, precum angajaţii din aziluri şi din închisori.

Tratamentul cu anticorpi Regeneron a fost autorizat în Statele Unite în noiembrie 2020 pentru tratarea persoanelor cu simptome uşoare sau moderate de COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2023 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1